sâmbătă, 26 aprilie 2014

Ramas bun.

Ii scriu acum ultima oara vecinului ce ma admira chiar si atunci cand eram groaznica. Era batranul acela care ma facea sa zambesc in orice clipa doar cand il vedeam, stiam ca imi va spune iar ca ma admira. Vecinul meu de la etajul I era un om bun, bland si puternic. Vecinul meu de la etajul I tinea la mine doar pentru ca m-a vazut crescand. Vecinul meu de la etajul I a luptat cu viata mult. Vecinul meu de la etajul I era printre singurii batrani la care mai tin, eu nu mai am batrani si am nevoie de ei, batranii sunt oameni intelepti si buni. Vecinul meu de la etajul I zambea mereu chiar daca in el se duceau lupte greu de imaginat. Vecinul meu de la etajul I a fost un batran frumos si o sa imi lipseasca. Ma simt de parca mi-am pierdut un bunic si un prieten, nu doar un vecin. Eram obisnuita sa il vad aproape zilnic si daca nu zilnic macar saptamanal, stiam ca dupa ce-l salut o sa ma intreb ce fac iar eu o sa ii spun si am sa il intreb si eu "D-voastra ce faceti?" iar el imi va raspunde "Te admir!" asa facea mereu, era un fel de chestie a noastra, era acelasi raspuns chiar daca aratam groaznic, chiar daca plangeam si eram neagra la ochi de la machiajul ala nenorocit cu care imi ascund toate defectele in speranta ca vor disparea, chiar daca nu aveam chef de vorba sau eram cu prieteni sau prietene, el tot ma admira. Il admir si eu, l-am admirat mereu si am sa o fac si de acum, il admir pentru bunatatea, respectul si puterea de care a dat dovada. Il admir ca a reusit sa zambeasca mereu, il admir ca nu s-a lasat invins cu una cu doua, il admir pentru toata viata pe care a dus-o si il admir pentru ca m-a admirat mereu.

Astazi am sa imi iau ramas bun de la vecinul meu de la etajul 1, am sa il vad pentru ultima oara.
De acum vecinul meu de la etajul 1 nu-mi va mai spune ca ma admira dar eu stiu ca o va face mereu.
E vreme frumoasa afara!

vineri, 18 aprilie 2014

Contradictii. (1)

Mi-am jurat ca nu am sa iti mai scriu si bineinteles ca nu am s-o mai fac, nu iti mai scriu, te las sa pleci. Stiu insa ca ai sa mai vezi ce scriu asa ca vreau doar sa stii ca desi nu iti mai trimit, eu inca iti scriu, da, iti scriu dar nu-ti scriu. Nu te mai caut dar te caut peste tot, nu te mai vreau dar te astept suspinand, nu vreau sa te mai simt dar as adulmeca in orice secunda mirosul pielii tale, nu vreau sa te mai iubesc dar te-as iubi cu toata fiinta mea, as face toate astea daca as mai exista dar nu mai exist, nu mai exist de ieri, de alaltaieri, de o luna, doua sau poate n-am existat niciodata. In schimb, tu… tu existi peste tot, in carti, in filme, pe strada, in autobuz, esti peste tot. Ti-am spus candva: Iubeste-ma! si tu mi-ai raspuns cu “Te”, mi-a placut, am zambit, acum daca iti spun sa ma iubesti ai sa-mi spui sa te uit asa ca mai bine nu iti mai spun. Nu iti mai scriu, nu este pentru tine, este pentru mine, de acum imi scriu mie. 

miercuri, 9 aprilie 2014

Cuvinte pentru tine.

Cuvintele mele au fost mereu mai dure decat ale tale si oricat m-am chinuit sa le imbrac frumos, n-am reusit s-o fac la fel de bine ca si tine. Stii foarte bine ca am incercat sa iti vorbesc insa nu poti sa recunosti ca ai gresit, pentru tine e prea mult sa accepti, sa recunosti si sa treci peste. Cum as putea eu sa repar lucrurile cand tu nu vrei sa recunosti nimic? Cum pot eu sa fac totul sa fie bine cand tu nu lasi garda jos o secunda? Cum pot eu sa fac toate astea cand tu ma invinovatesti doar pe mine?

Poate am gresit ca imi doream prea mult sa fac ceva si m-am asteptat sa primesc de la tine o mana de ajutor, poate am gresit ca am sperat ca o sa imi fi alaturi si o sa ma intelegi, m-am asteptat sa ma tratezi macar la fel cum am facut-o eu cand ai avut nevoie. Barbatul ala important din viata mea imi spunea mereu sa nu fac orice pentru cei din jur si sa ma astept sa faca si ei la fel pentru mine ci sa fac totul fara sa am asteptari. Cata dreptatea avea ... El a avut mereu dreptate.

Stiu ca ai trecut prin multe, stiu ca esti dificila, stiu ca te emotionezi usor si suferi mult dar exist si eu; indiferenta si orgoliul tau aplicate pe mine m-au facut sa regret milioane de lucruri spuse si traite. Distanta asta dintre noi nu a fost niciodata atat de mare cum e acum, n-am simtit-o niciodata atat de puternica si de capabila sa ne desparta cum o simt acum. Cand te-am pierdut pe tine mi-am pierdut si increderea in majoritatea prietenilor mei, mi-am pierdut ramasitele de speranta in iertare, am pierdut mai mult decat ti-ai putea tu imagina dar stiu, doar tu suferi si doar tie iti e greu. Nu pot sa spun lucrurile mai frumos, nu pot sa fiu mai calda si mai intelegatoare, am empatizat prea mult. Imi doream atat de mult sa ai curaj sa imi reprosezi tot ce ai de reprosat dar imi doream si mai mult sa iti recunosti vina si nu sa ma faci pe mine vinovata, cum a fost tot timpul. Tu, omule lipsit de vina, omule victima, sensibil si bun imi lipsesti mai mult ca niciodata! Imi lipseste tot ce a fost si ma doare cel mai tare ca stiu ca nu o sa mai fie nimic la fel, niciodata.

Lectia pe care am invatat-o e una trista si grea de dus!