Poet ascuns

Acum două săptămâni am avut parte de o întâmplare tare frumoasă. Veneam de la şcoală, ajunsesem în Codlea, am trecut strada, mergeam cu capul in pământ când deodată aud: Tu citeşti poezii? Ridic privirea si văd un domn bătrân, îl cunoşteam din cartier, îl mai văzusem până atunci dar nu ştiam că şi el mă cunoaşte, îl salutam mereu când îl vedeam plimbându-se. I-am răspuns: Da, citesc poezii. Mi-a spus că o să îmi aducă un volum de poezii scris de el, şi o să îl lase la mama (mama lucreaza la un magazin alimentar din cartier). Nu am ştiut cum să reactionez, nu ştiam ca acel bătrân pe care îl văd zi de zi e un poet, i-am multumit. Apoi nu l-am mai văzut deloc timp de o săptămână. In 26 mai a venit mama acasă si a scos din geantă o carte zicând: e de la domnul profesor Ionescu. Am smuls cartea din mana mamei şi am început să citesc, pe prima pagină scria: "Pentru Ioana cu amabilitate şi simpatie din partea autorului. 26.05.2010 Prof. Ionescu". Ca deobicei m-am uitat la cuprinsul cărţii şi am dat paginile la poezia a carui titlu mi-a plăcut cel mai mult. Poeziile sunt simple dar foarte frumoase, titlul primei poezii pe care am citit-o a fost: "Iti cer iertare". Pagina 31, dau rapid paginile şi ajung la poezie, sub titlu în paranteză scria "soţiei mele dispărute". Am citit-o cu ochii în lacrimi, nu puteam să cred că domnul acela bătrân pe care îl văd zilnic plimbându-se zâmbind suferă atăt de mult.

Îţi cer iertare
(soţiei mele dispărute)

Mi-e dor nespus de tine, Mela,
Si-ncerc să nu fiu disperat,
De neliniştea si durerea,
Ce-n suflet tu mi le-ai lăsat.

A fost un timp cand nepăsarea
Influenţase viaţa noastră
Şi-mi reproşez acum purtarea
Faţă de tine, ca nevastă.

Degeaba caut astăzi scuze
Şi în zadar plâng şi oftez.
Te văd cu zâmbetul pe buze
Când incercai să mă calmezi.

E tristă viaţa fară tine
Şi mai ales e fără rost.
Mă culc, mă scol in gând cu tine
Şi retrăiesc tot ce a fost.

Aş vrea să cred că din eter,
Rătăcitoare printre aştri,
Către-nfloritul loc etern
Priveşti cu ochii tăi albaştri.

Şi-n clipa când ne-om întâlni,
Să-mi faci un singur bine:
Să mă ierţi! Că-am greşit mult,
Cât timp ai fost cu mine.

Dau pagina.Pagina 32:

14 septembrie îndoliat
(soţiei mele dispărute)

În cea de-a paisprezecea zi a lui Răpciune,
Când mulţi creştini se duc la rugăciune,
Atunci s-a stins din viaţă Melania,
Lăsând în sufletu-mi melancolia.

Murise-n zi de sărbătoare,
De ziua Sfintei Cruci. O zi cu soare.
După o grea şi lungă suferinţă
Ce-i cuprinsese-ntreaga ei fiinţă.

Zadarnic îşi dorise să trăiască
Sperând ca fiul nostru să sosească,
Din depărtările de peste-Ocean
Din vastul spaţiu Nord-american.

Dar n-a fost chip, căci timpul n-a răbdat
Să-şi mai revadă unicul băiat.
A plecat, însă, din viaţă, consolată,
Că fusese-n vizită la el o dată.

Gândind la cea care mi-a fost soţie,
Simţindu-mi inima tot mai pustie,
Îi cer lui Dumnezeu o alinare
Şi-astept să fiu cuprins de resemnare.

PROFESOR TRAIAN IONESCU