Acum ceva vreme mă lăudam că timpul ține tare cu noi dar uite că acum încep să cred că a trecut prea repede, urmează clipa în care o să te ținem în brațe, din fericire va fi și tati cu noi căci s-a întors acasă. Eu sunt fricoasă, da Ianis, ai o mamă fricoasă iar ceea ce urmează pentru noi doi mă face să plâng și să tremur doar gândidu-mă, sper să mă întăresc atunci, sper să se întâmple o minune și să nu mai simt niciun fel de frică ci doar iubire și împlinire. Copilule, te rog să mă ierți dacă am să fiu neîndemânatică, dacă am să plâng pe lângă tine sau dacă am să te țin prea strâns în brațe. Promit să fac tot ce pot să îți fie bine, tot ce pot să nu vă dezamăgesc, mi-e teamă. Simt fiori în tot corpul și mă gândesc cât de dor îmi va fi de clipele noastre, să te simt sughițând și jucând fotbal în burtică. Mai e puțin și te vom strânge în brațe, puțin până când vei dormi la pieptul meu, mai e atât de puțin. Tati nu pare așa speriat ca mine, el e mai curajos mereu doar de asta îi spun mereu că el e stâlpul meu.
Vă iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu