Prea repede

se derulează acest film în care eu trăiesc. Încerc să profit de fiecare clipă lângă ființa ce ne-a schimbat viața însă îmi pare prea puțin, aş sta trează noapte ca să îl mai admir un pic atât de mic căci mâine deja este mai mare, creşte văzând cu ochii, creşte de parcă niciodată nu a fost bebeluşul ce stătea ore întregi la sânul meu. Mă bucur că l-am ținut în brațe şi la sân cât şi-a dorit el, acum deja explorează, merge singur, nu mă mai caută să îl ajute să urce treptele sau să se urce în pat, acum găseşte singur soluții şi când vine cu brațele întinse să îl iau la piept vine istovit de oboseală şi îmi adoarme lângă inimă şi stăm aşa apropiați doar când mai doarme, în rest el este un explorator. Nu îmi imaginam vreodată că un pui de om devine lumea toată din clipa-n care e doar sămânță-n pântecul de mamă. Tot ce face el pentru mine este minunat, mă bucur alături de el la fiecare gest şi fiecare lucru nou învățat. Sper să cresc cu adevărat un bărbat!