Sunt mult prea mari diferentele, in exterior mi-e bine, foarte bine, s-ar putea chiar sa existe oameni in jurul meu care sa fie invidiosi pentru cat de bine o duc eu...pe exterior. Ei bine, interiorul meu e praf, se destrama, se prabuseste, se pierde. Mi se intampla iar o multime de lucruri, simt furie, teama, lasitate, ma simt lipsita de mine, de cea pe care o stiam inainte. M-am schimbat, din pacate. Mi-ar placea tare mult ca tu sa nu ma mai iubesti, sa stiu ca nu ma mai iubesti! Nu ma mai iubi, te rog frumos! Iubesti un monstru, crede-ma! Nu ai ce sa iubesti la mine! Uita-ma te rog! Daca ai face tot ce te-am rugat s-ar indrepta lucrurile de la sine dar sunt sigura ca nu o sa faci, asa esti tu, un incapatanat care crede ca intotdeauna ce zice si ce face el e corect.
Nimeni nu ma mai cunoaste exact asa cum sunt! Nici eu nu cred ca ma cunosc prea bine, diferentele de la o zi la alta sunt enorme. Am mai zis asta dar o spun iar: VREAU NISTE SENTIMENTE NOI! vreau sa simt, sa traiesc, sa iubesc! Am nevoie sa iubesc! Vreau sa scap de superificialitatea asta penibila in care am ajunsa sa traiesc. Toate astea nu sunt decat niste cuvinte pentru ca nu stiu daca vreau asta cu adevarat, nu cred ca sunt in stare acum sa iubesc si nici nu cred ca cineva o poate face acum, eu nu ma iubesc de ce m-ar iubi altii? Sunt dezamagita de interiorul meu, de moralitatea mea, de sentimentele mele. Sunt mandra ca reusesc sa-mi indeplinesc toate dorintele si sa imi ating toate scopurile insa nu sunt mandra de dorintele si de scopurile mele. Cineva mi-a zis ca dupa ce a citit ce am scris eu pe aici i-am lasat senzatia ca vreau sa ma sinucid. Nu, nu vreau sa ma sinucid! Viata mea e frumoasa dar eu nu stiu sa ma mai bucur! Astept sa imi revin si sper ca se va intampla curand. Sunt optimista mereu insa acum sunt realista, am o perioada in care sunt un om urat si rau.
Abia astept sa fiu iar eu!
Ahh eu rad mult sa stii asa ca fa-o si tu, nici nu stii ce bine iti va prinde!
Io-s destul de bătrână, da' nu mi s-a părut vreodată că mă invidiază cineva. Ca să fiu sinceră, am trăit toată viaţa cu impresia că trebuie să ai diverse complexe de inferioritate ca să ai impresia că eşti invidiat pentru fiecare pârţ pe care-l tragi, ca şi cum ar fi atât de important, atât de greu de tras încât a fost nevoie de un mare efort, pe care, desigur, nu-l poate face oricine şi ca urmare cei care nu reuşesc pârţul sunt invidioşi pe cei care reuşesc.
RăspundețiȘtergereBunică-mea ar fi spus "laudă-mă, gură".
Te-ai simtit vreodata singura, parasita? Ai simtit vreodata ca toti prietenii tai sunt ocupati , ca ai tai se fac ca nu vad cat esti de disperat? Ai simtit si tu nevoia, poate nu o data sa-ti destainui cuiva ceea ce ai pe suflet. Apoi stim ca nu toata lumea poate sa se destainuie mamei sau prietenilor, sau chiar sa scrie intr-un jurnal. Dupa parerea mea face mult bine faptul ca te descarci, faptul ca poti sa plangi atunci cand simti nevoia. Asa poti sa treci mai departe, sa incerci sa uiti raul care ti s-a intamplat, sa-ti continui viata, sau s-o iei de la capat. Asa poate vei gasi chiar o rezolvare a "problemelor" tale.. care nu par asa grave!
RăspundețiȘtergere