Zambetul nu are varsta

    Am avut un sfarsit de saptamana  grozav, am petrecut in familie atat sambata cat si duminica. Nu am fost niciodata prea multumita de familia mea (nu vorbesc de parinti ci de rude in general) insa de data asta mi-a placut mult de ea. Sambata l-am sarabtorit pe cel mai mic membru al familiei, a implinit 3 ani si a avut parte de o petrecere cu pusti de varsta lui dar nici noi cei mai mari nu ne-am lasat mai prejos. Am stat si cu copii care m-au distrat in fiecare secunda, le-am urmarit gesturile si i-am clasificat, mi-au placut, imi placeau chiar si cand se certau sau plangeau. I-am vazut cum zambesc si fiecare zambet al lor ma facea sa ma simt fericita, mi-au transmis o stare extraordinara, cred ca am avut parte de un fel de terapie prin zambet.
    Am vazut si oameni ajunsi la maturitate deplina dar care stiu sa se bucure de viata si sa rada ca toata pofta din lume, am ras cu lacrimi de rasul lor. Doamnele despre care vorbesc isi povesteau tot felul de amintiri petrecute fie impreuna fie separat insa chiar daca intamplarea in sine ar putea fi considerata una nu tocmai comica, felul in care ele povesteau te faceau sa razi si fara sa vrei. Nu imi aduc aminte de cand nu am mai ras cu atat de multa pofta, am ras pana mi-au dat lacrimile, uitasem la un moment dat si de ce rad insa pur si simplu nu ma mai puteam opri.
    Cel mai ciudat a fost sa vad ca noi, cei tineri aveam mai putina vlaga ca cei care ne-au dat viata, cei care ne-au crescut, cei care ar putea avea motive sa fie obositi, motive sa se planga, motive sa stea pe ganduri, sa fie ingrijorati ba chiar sa planga, insa nu, ei sunt fericiti, foarte fericiti, sau poate ca timpul i-a invatat sa ascunda mai bine ce au pe dinauntru insa asta e un lucru bun. Noi suntem mai fragili si nu stim sa ne ascundem vulenrabilitatea dar cu siguranta o sa invatam.
    Duminica a fost o alta zi in faimilie insa de data asta a fost vorba de o petrecere surpriza pentru una din verisoarele noastre care locuieste in S.U.A si acum, in vacanta de primavara, a venit aici iar in timpul saptamanii a fost ziua ei. Bunica ei s-a gandit sa ne stranga pe toti ca sa ne cunoasca mai bine sau sa isi reaminteasca de noi. A fost amuzant, emotionant si frumos!

    "Umorul constituie o forta. Nimic nu uneste mai mult oamenii ca rasul." - Lev Nicolaevici Tolstoi