Obișnuiesc să scriu aici câte o mulțumire pentru persoanele foarte dragi mie așa că a venit și rândul tău. Am scris despre mulți oameni importanți pentru mine, te-am mai pomenit și pe tine pe aici însă niciodată nu am scris doar pentru tine, ei bine, uite că o fac azi. E ziua ta și nu pot să fiu lângă tine să îți urez tot ce aș vrea (deși nu prea ai nevoie de urări). Mi-ai fost alături de multe ori și m-ai uitat cam tot de atâtea ori însă ai reușit să mă împaci (aproape fără să faci nimic) de fiecare dată. Chiar dacă probabil am greșit uneori în fața ta și te-am mai și dezamăgit uneori să știi că și tu ai făcut-o și cu toate astea încă te consider fratele meu, nu am avut niciodată unul așa că acum te am pe tine și nu am de gând să te scap de mine prea curând. Am de gând să îți rămân alături chiar și atunci când mă vei alunga pentru că tu m-ai învățat multe, foarte multe și știu că vei continua să mă înveți. Nu cred că lumea vede cât m-am schimbat de când te-am cunoscut însă am reușit să mă schimb destul de mult, mi-ai oferit o putere și o încredere în propriile forțe extraordinară, știu că încă mai greșesc, am să o mai fac și de acum în colo însă sper că vei fi mereu aici să mă corectezi și să mă îndrepți. Nu ești un erou, nu-ți lua lumea în cap! Însă ești special pentru mine, m-ai făcut să îmi dau seama de multe lucruri, am descoperit câte ceva nou la mine prin tine. Mi s-a zis că am încredere în tine pentru că nu te cunosc îndeajuns poate așa era atunci, nu te cunoșteam îndeajuns, poate nici acum nu te cunosc complet însă te cunosc (știu o să râzi și o să zici că mă înșel dar nu e așa). Trăiești viața cel mai intens cred dintre toți, nu pierzi nicio clipă, ai câte un plan făcut pentru orice (mai dai și tu rateuri căci ești om, da ești om, nu ești un zeu așa cum te credeai tu uneori), iei în calcul toate posibilitățile și încerci să faci să fie bine pentru cei de care îți pasă. Ai putut de multe ori să mă omori însă nu ai făcut-o niciodată (tu înțelegi la ce mă refer când zic "omori", e doar un fel de a spune). Mi-ai zis cândva că te vei îndepărta de mine pentru a vedea dacă mă descurc, să știi că am plâns atunci, mi s-a părut anormal și ciudat însă ai avut o perioadă în care te-ai îndepărtat cu adevărat și m-am descurcat însă mi-a fost dor de tine. Pare pueril că fac asta, dar nu e, să știi, chiar nu e ceva pueril, scriu aici lucruri importante pe care nu vreau să le uit și așa că postarea asta sigur peste ani îmi va aduce un zâmbet pe buze deși sper că peste ani să o citim împreună și să ne aducă amândurora un zâmbet. Nu ai zis niciodată și nici o vei face pentru că ăsta ești tu însă știu că și eu sunt importantă pentru tine, chiar sunt sigură, adică la urma urmei ai învățat când e ziua mea, ceea ce e un progres, orice ai zice știu că îți pasă, nu e nevoie să o zici. Știu că mereu vei fi capabil să îmi dai un sfat și să mă îndrumi spre ceea ce crezi tu că e bine, adesea am făcut câte o dramă din ce mi se întâmplă însă tu ai știut să o transformi într-o chestie măruntă care o să treacă și culmea de fiecare dată a trecut. La început te invidiam, știi asta, erai prea fericit, petreceai prea mult, te bucurai prea mult însă acum mă bucur pentru fiecare clipă fericită a ta. Poate de multe ori nu ți-am lăsat impresia că m-am bucurat pentru tine însă să știi că am făcut-o dar încerc uneori să te mai trag cu picioarele pe pământ, tu mă ții pe pământ în anumite situații iar eu în altele. Acum ceva vreme te plângeai că ai nevoie de oamenii tăi dragi deși eu eram lângă tine, mă simțeam aiurea dar te-am înțeles căci asta fac prietenii, te-am înțeles mereu și tu la fel. Ai râs de multe ori de mărunțișurile mele însă de fiecare dată ai scăpat basma curată. Ăsta ești tu, nu vreau să te schimb!
Și pentru că e ziua ta mă gândesc că ar trebui să îți spun și ce-mi doresc eu pentru tine, îmi doresc să ai parte de tot ce meriți (nu mă refer doar la lucruri bune, sper să ți se întâmplă și lucruri rele și grele pe care să le treci și să te întărești), îmi doresc să înveți continuu din tot, îmi doresc să rămâi "my brother from another mother" mult timp de acum în colo, îmi doresc să îți respecți promisiunea făcută față de mine. Sper să întâlnești cât mai mulți oameni de la care să ai ce învăța și să nu îți irosești prea mult timp cu cei care nu merită și de la care nu ai nimic de câștigat. Mi-ar plăcea să reușești să te stăpânești mai des și să știi că toate au un algoritm cu pași ce nu trebuie săriți, aș mai vrea să înveți că nu trebuie să te arunci cu capul înainte atunci când nu ești sigur de ceea ce faci. Ești norocos că ai prieteni care îți sunt alături și care te mai trezesc din când în când. Nu te lăsa înfrânt de nimic căci ai un imperiu de construit!
La Mulți Ani!
You`re simply the best!
Boss you know I love you!
Ahh mai vreau ceva de la tine: să fii capabil să îmi iei apărarea atunci când merit! :D ;)
Chiar îmi doresc să ai răbdare să citești tot, absolut tot!
ai gresit un cuvant
RăspundețiȘtergereMultumesc Raul, am recitit tot si am gasit chiar 3 greseli.
ȘtergereLa multi ani atunci, chiar daca acum e 3 iulie...:)
RăspundețiȘtergereIti multumim frumos! :*
Ștergere