Pentru totdeauna.

M-am îndrăgostit de un chip la început, da, recunosc mă îndrăgostisem de el pentru că era un exterior aparent frumos. Iubeam să știu că e râvnit dar e al meu, că sunt invidiată însă am descoperit că el își construia de fapt pe trup un zid, era dur, rece și zgâria tare. M-am speriat, am vrut să renunț când am simțit acea răceală dar știam că un chip frumos ascunde un suflet la fel. Nu înțelegeam cum un om atât de tânăr poate să fie atât de dur uneori și atât de blând când suntem doar noi doi. Am mângâiat și sărutat fiecare loc pentru că el să mă lase să văd dincolo de ce vede toată lumea. Ce am descoperit? Am descoperit că atunci când vrei să lupți cu monștrii dintr-un om trebuie să fii pregătit, nu am știut ce mă așteaptă dar nu m-am oprit. În fața mea se dărâma încet zidul rece cu care era acoperit și în interiorul trupului dur de bărbat puternic se afla un copil, unul plin de răni nevindecate, de urme, de vânătăi și multe lacrimi. Am privit atent pentru prima oară, trupul lui ascundea multe semne, în chipul lui erau vizibile dureri de neimaginat, lupte ce nu puteau fi duse de un copil. El e singurul ce știe cel mai bine ce a îndurat copilul care a fost dar eu trebuia să îl ajut să se elibereze de ce a fost, trebuia să îi arăt că se poate și altfel. Încă e greu dar am descoperit că sunt și multe alte căi de a trăi. Îi mulțumesc că a avut încredere în mine și m-a lăsat să dărâma bucăți din zidul construit, acum suntem doi, pentru totdeauna și peste noi nu mai construim ci așternem zâmbete, flori, amintiri, prietenii și nu ne mai ascundem, îi lăsăm pe toți să ne vadă exact cum suntem pentru că împreună suntem frumoși.


Te iubesc!

Prea repede

se derulează acest film în care eu trăiesc. Încerc să profit de fiecare clipă lângă ființa ce ne-a schimbat viața însă îmi pare prea puțin, aş sta trează noapte ca să îl mai admir un pic atât de mic căci mâine deja este mai mare, creşte văzând cu ochii, creşte de parcă niciodată nu a fost bebeluşul ce stătea ore întregi la sânul meu. Mă bucur că l-am ținut în brațe şi la sân cât şi-a dorit el, acum deja explorează, merge singur, nu mă mai caută să îl ajute să urce treptele sau să se urce în pat, acum găseşte singur soluții şi când vine cu brațele întinse să îl iau la piept vine istovit de oboseală şi îmi adoarme lângă inimă şi stăm aşa apropiați doar când mai doarme, în rest el este un explorator. Nu îmi imaginam vreodată că un pui de om devine lumea toată din clipa-n care e doar sămânță-n pântecul de mamă. Tot ce face el pentru mine este minunat, mă bucur alături de el la fiecare gest şi fiecare lucru nou învățat. Sper să cresc cu adevărat un bărbat!