De ce?

Vreau să ştiu de ce, voi toţi ăştia de aţi pretins cândva că mă iubiţi, ma iubeaţi. Vreau să ştiu motivul pentru care voi m-aţi iubit şi dacă n-aţi făcut-o vreau să ştiu de ce aţi pretins că o faceţi. Aţi intrat în viaţa mea şi m-aţi făcut bucăţele, fiecare, pe rând, m-aţi sfărâmat. După fiecare dintre voi urma un altul care, bineînteles, mă iubea şi el, de ce? Şi v-am crezut pe toţi, până şi pe cei mai greu de crezut dintre voi, v-am crezut chiar şi atunci când mi se dovedea contrariul, am crezut fiecare vorbă, fiecare zâmbet, lacrimă, poveste, gest, suflare. După ce mă ridicaţi pe un piedestal imens mă sfărâmaţi ca mai apoi de fiecare dată când rămâneam singură să-mi fie greu să mă adun dar am avut noroc, după fiecare a apărut câte un prieten care împreună cu cei vechi m-a ajutat să mă adun, m-au strâns, m-au lipit la loc şi au rămas lângă mine când voi toţi dispăreaţi după ce vă săturaţi să mă iubiţi. După fiecare dintre voi bucăţele din mine au rămas pierdute, probabil nimeni nu le va mai găsi vreodată, dar de ce mai contează asta nu?

Uneori contează ... nu mă sfărâma şi tu... prietenii mei nu mai au nici ei puteri să mă adune ...

Diversitate, diferenţe, durere

Azi e ziua aia în care-mi doresc să trăiesc altundeva, undeva unde oamenii nu judecă fără să cunoască, nu pun etichete şi nici nu critică decât în mod constructiv. De ceva vreme mă gândesc ce mult mi-ar plăcea ca diferenţele dintre oameni să nu ducă la durere şi la punere la zid, pentru lumea asta diversitatea este un handicap nici pe departe un avantaj. Noi ar trebui să ne bucurăm că suntem cu toţii altfel, suntem fiecare aşa cu un motiv, eu sunt perfectă aşa cum sunt dar ce să fac atunci când tu mă judeci şi mă critici deşi habar nu ai cine sunt? Cum să fac să-mi păstrez încrederea în mine când voi veniţi şi-mi spuneţi că nimic din tot ce fac eu nu e bine?
Voi vorbiţi atât de des de normalitate dar nu veniţi niciodată cu argumente pentru normalitatea voastră, pentru mine normal să-mi văd de treaba mea şi atât.
Eu... m-am obişnuit cu oamenii, eu ştiu de ce sunt capabili dar sunt mulţi ca mine care încă nu sunt obişnuiţi cu voi, încercaţi să staţi deoparte de vieţile altora! Dacă nu mă accepţi depărtează-te, dacă ai o părere despre mine expimăţi-o civilizat, dacă vrei să ştii ce cred eu despre tine, întreabă-mă. Comunicare e necesară pentru a înţelege şi pentru a accepta oamenii.

Curăţenia de primăvară a fost de moment, încă-l iubesc şi m-am răzgândit - n-am mai murit!

O zi diferită şi plină de toleranţă!

Curăţenia de primăvară....

s-a împlinit. Vorbeam de o "curăţenie" de primăvară printre prieteni dar nu credeam cu adevărat că se va întâmpla. E dureros să îi las să plece aşa ca şi cum niciodată nu a fost nimic. Au fost oameni pentru care eram capabilă să mut munţii din loc şi m-am trezit la realitate când ei au pus munţii între noi. Vreau să cred că o să fie bine, vreau să fiu optimistă dar mi-e greu. Nu mă aşteptam ca tocmai el să fie atât de laş şi să nu-i pese deloc prin ce trec din cauza lui acum, nu credeam că e incapabil să lupte, e un laş pentru care eu azi am murit. Da! Am murit! Şi nu regret că spun asta! (la fel cum nici tu nu regreţi că m-ai pierdut, de fapt nici nu cred că simţi că ai pierdut pe cineva). Să nu mă mai suni! Să nu mă mai cauţi, pentru tine am murit! Cum am murit şi pentru mulţi alţii.
O să mă bucur în continuare de toate reuşitele tale de aici însă niciodată nu o să mai fiu oricând pentru tine coşul în care-ţi arunci problemele, coşul ăla pe care-l vedeai tu tot timpul gol. Azi a fost plin cu lacrimi, toată ziua s-a plâns în el. O să-mi lipseşti dar sunt convinsă că şi eu îţi voi lipsi ţie, dar ştii când? Când o să fie prea târziu ...

Astea au fost ultimele mele cuvinte ...pentru tine.

S-a întâmplat să pierd un om dar am câştigat un altul, altul care sper că mă va înţelege şi care va avea mereu încredere în mine. :3 Omului ăsta îi promit că am să încerc din răsputeri să-l păstrez şi să il ajut şi să-i fiu alături cât pot de mult.

Moment de luciditate.

Ochii tăi sunt cei care mă văd mult mai frumoasă decât sunt, sunt cei care mă adoră mereu! Nu îți place să recunoști dar știi că am dreptate. Aș vrea să pot și eu să mă văd prin ochii tăi, aș vrea să te văd și eu altfel dar cel mai mult aș vrea ... să mă vadă el cu ochii tăi! Chiar dacă nu pare, doare mai tare decât vă puteți imagina voi cei care mă vedeți zilnic zâmbind. Se întâmplă ceva ciudat cu mine, sunt egoistă și rea! Mă gândesc doar la mine și fac totul să îmi satisfac mie anumite nevoi, oare te rănesc? Aș vrea să știu că ești bine, că el e bine, eu cu tine suntem bine, că eu cu el suntem bine, că tu și ea sunteți bine, că toți suntem bine. Conștientă fiind de tot ce fac nu mă opresc nici măcar o clipă. Mă joc ...da, eu mă joc!
 Sunt confuză ... foarte confuză!

Fara sens

    Toti cei care ati trecut prin viata mea mi-ati lasat multe amintiri placute, m-ati invatat, ati avut grija de mine cand eu nu puteam, mi-ati spus nopti la rand "Noapte buna!" si m-ati trezit cu cate un sarut dimineata, unii m-ati calcat in picioare, m-ati sfasiat, m-ati privit cum ma zbat si ati ras, m-ati ajutat enorm. Imi dau seama ca am avut de invatat cate ceva de la voi toti dar niciodata nu am comparat, nu v-am comparat si nici nu v-am considerat la fel, nici macar o singura data. Ce am scris pana acum e o nebunie de a mea care tine mai mult de o zi, e ceva ce stiu mereu si niciodata nu ma contrazic.
    Undeva este cineva care e dispus oricand sa fie langa mine, sa ma accepte si sa ma iubeasca exact asa, el e blocat aici, la mine si nimic din tot ce fac nu-l sperie, ma tot gandesc ce am facut de l-am blocat cu mine. Toate iubitele lui sunt acum comparate cu mine, toate lacrimile lor sunt false pentru ca asa erau ale mele, toate il mint pentru ca eu am facut-o, nici una nu stie sa fie doar pentru el doar pentru ca eu nu am stiut, nici una nu este acceptata asa cum e ea pentru ca atunci cand a acceptat pe cineva in viata lui a fost dezamagit, am plecat din viata lui fara strop de regret si nu m-am intors nici macar o singura data sa il ajut sa se ridice. Eu nu m-am blocat la nimeni, eu nu am oprit pe nimeni in viata mea, i-am inchis undeva pe fiecare in niste "camere" pana am uitat de ei iar cand nu am mai simtit nimic am avut puterea sa ii revad, sa le vorbesc si sa le doresc tot binele dar fara sa fiu implicata emotional si fara sa ma afecteze greutatile lor.

    Acum sunt cea care vede cat este de greu sa il cunoasca dupa ce cineva inainte a avut grija sa ii demonstreze cat de rele suntem, poate-mi doream sa fiu eu cea care ii arata si lui cum suntem noi. Eu trec peste, mie imi e usor dar ma gandesc ca sunt atat de multe care nu vor intelege de ce sunt ele cele care sunt pedepsite pentru ceva ce nu au facut, de ce sufera ele dupa urma ei, ce vina au ele. Sa cunosti un om care e capabil sa te cucereasca de la primele cuvinte si sa descoperi ca oricat ai incerca sa ii demonstrezi ca esti altfel el te va considera doar femeie si in nici un caz o persoana unica. Naiva, emotiva, firava femeie care e capabila sa te iubeasca indiferent de ce faci, asta e fatada noastra cand de fapt suntem mult mai puternice, poate chiar mai puternice ca voi   ....

Nu mai vreau sa scriu acum ... mi-s somn!

Astazi ... o nebunie de-o singura zi!

A trecut un an ...

de când l-am cunoscut pe omul care iubeşte cu toată fiinţa lui, omul care iartă, care dă totul pentru persoana pe care o iubeşte, el e omul care poate muta munţii din loc cand iubeşte, e naivul care încă mai crede că femeile sunt îngeri fără aripi.
 La Mulţi Ani!!!

Cam asa

Nu ai inteles nimic din tot ce s-a intamplat! De fapt nu cred ca intelegi nimic niciodata, nici din trecut, nici din prezent si cu atat mai putin nu esti in stare sa anticipezi nimic din ce va urma. Deocamdata totul este o joaca pentru tine iar eu aveam asteptari ceva mai mari. Incercarile mele disperate de a-ti face pe plac nu au fost decat esecuri care te-au facut sa ma vezi altfel decat sunt dar tu, tu trebuia sa percepi fiecare incercare de a ma apropia de tine ca un sentiment, ca o emotie si nu ca o constrangere si ca o interdictie. Fiecare sarut in frunte pe care ti l-am oferit trebuia sa il interpretezi ca pe un "O sa imi lipsesti!", fiecare incercare de a-mi ascunde pumnul in palmele tale era de fapt un "Am nevoie de protectie!", fiecare sarut era o emotie iar tentativele de sarut erau "Stiu ce urmeaza dar refuz sa cred!". Totul avea alt inteles! Mi-am promis de multe ori ca o sa am grija mai mare dar niciodata nu am facut-o, mi-as promite asta si acum dar cu siguranta as face-o degeaba. Dezamagirile mari vin atunci cand asteptarile sunt prea mari. Aveai dreptate cu multe lucruri insa si atunci cand nu aveai am incercat sa te fac sa te simti bine si sa crezi ca ai, m-am lasat prea usor convinsa si prea usor modelata, pacat.
Cea mai mare dreptate o aveai atunci cand spuneai: cu cat iti pasa mai putin cu atat esti mai linistit!

Nu-mi gasesc locul...

...in anul asta.

E grea perioada asta si daca anul a inceput asa ma intreb cum o sa decurga?