vineri, 18 aprilie 2014

Contradictii. (1)

Mi-am jurat ca nu am sa iti mai scriu si bineinteles ca nu am s-o mai fac, nu iti mai scriu, te las sa pleci. Stiu insa ca ai sa mai vezi ce scriu asa ca vreau doar sa stii ca desi nu iti mai trimit, eu inca iti scriu, da, iti scriu dar nu-ti scriu. Nu te mai caut dar te caut peste tot, nu te mai vreau dar te astept suspinand, nu vreau sa te mai simt dar as adulmeca in orice secunda mirosul pielii tale, nu vreau sa te mai iubesc dar te-as iubi cu toata fiinta mea, as face toate astea daca as mai exista dar nu mai exist, nu mai exist de ieri, de alaltaieri, de o luna, doua sau poate n-am existat niciodata. In schimb, tu… tu existi peste tot, in carti, in filme, pe strada, in autobuz, esti peste tot. Ti-am spus candva: Iubeste-ma! si tu mi-ai raspuns cu “Te”, mi-a placut, am zambit, acum daca iti spun sa ma iubesti ai sa-mi spui sa te uit asa ca mai bine nu iti mai spun. Nu iti mai scriu, nu este pentru tine, este pentru mine, de acum imi scriu mie. 

miercuri, 9 aprilie 2014

Cuvinte pentru tine.

Cuvintele mele au fost mereu mai dure decat ale tale si oricat m-am chinuit sa le imbrac frumos, n-am reusit s-o fac la fel de bine ca si tine. Stii foarte bine ca am incercat sa iti vorbesc insa nu poti sa recunosti ca ai gresit, pentru tine e prea mult sa accepti, sa recunosti si sa treci peste. Cum as putea eu sa repar lucrurile cand tu nu vrei sa recunosti nimic? Cum pot eu sa fac totul sa fie bine cand tu nu lasi garda jos o secunda? Cum pot eu sa fac toate astea cand tu ma invinovatesti doar pe mine?

Poate am gresit ca imi doream prea mult sa fac ceva si m-am asteptat sa primesc de la tine o mana de ajutor, poate am gresit ca am sperat ca o sa imi fi alaturi si o sa ma intelegi, m-am asteptat sa ma tratezi macar la fel cum am facut-o eu cand ai avut nevoie. Barbatul ala important din viata mea imi spunea mereu sa nu fac orice pentru cei din jur si sa ma astept sa faca si ei la fel pentru mine ci sa fac totul fara sa am asteptari. Cata dreptatea avea ... El a avut mereu dreptate.

Stiu ca ai trecut prin multe, stiu ca esti dificila, stiu ca te emotionezi usor si suferi mult dar exist si eu; indiferenta si orgoliul tau aplicate pe mine m-au facut sa regret milioane de lucruri spuse si traite. Distanta asta dintre noi nu a fost niciodata atat de mare cum e acum, n-am simtit-o niciodata atat de puternica si de capabila sa ne desparta cum o simt acum. Cand te-am pierdut pe tine mi-am pierdut si increderea in majoritatea prietenilor mei, mi-am pierdut ramasitele de speranta in iertare, am pierdut mai mult decat ti-ai putea tu imagina dar stiu, doar tu suferi si doar tie iti e greu. Nu pot sa spun lucrurile mai frumos, nu pot sa fiu mai calda si mai intelegatoare, am empatizat prea mult. Imi doream atat de mult sa ai curaj sa imi reprosezi tot ce ai de reprosat dar imi doream si mai mult sa iti recunosti vina si nu sa ma faci pe mine vinovata, cum a fost tot timpul. Tu, omule lipsit de vina, omule victima, sensibil si bun imi lipsesti mai mult ca niciodata! Imi lipseste tot ce a fost si ma doare cel mai tare ca stiu ca nu o sa mai fie nimic la fel, niciodata.

Lectia pe care am invatat-o e una trista si grea de dus!

vineri, 28 martie 2014

Oameni mici!

Iti pui melodia preferata pe replay si sudezi tigarile, una dupa alta, pachet dupa pachet, plic dupa plic. Refrenul ala parca-ti ia toata durerea, o ia asa pur si simplu, te lasa fara ea, dar te da si de pereti.. ca-i adevarat, lua-l-ar dracu, parca vrei sa-i dai X, sa nu mai auda nimeni, sa nu isi dea si ei seama ca suferi, dar n-o opresti... ca parca prea bine zice, o lasi sa se repete! De-ar fi si viata asa, sa mai pui pauza cand te plictisesti, sa ii dai replay si mai ales sa ii dai play cand vrei tu - Sa sari peste anumite momente, atunci cand gresesti sa te poti intoarce si sa faci altfel, ca acum doar stii cum sa faci sa fie bine, sa nu suferi, sa nu te lase balta, sa nu-i scrii dupa 1 an si sa-ti raspunda sec, sa-ti doresti sa te salute dar sa n-o faca. Cu toate ca n-ai gresit tu, a gresit ea.. sau poate si tu? Nu stiu.. cred ca ea a gresit mai mult, tot ea e acum aia cu capsa pusa, ea reproseaza si tot tu lasi de la tine, ea nu.. iti pare rau c-ai lasat de la tine? Sa nu-ti para! NU TE MERITA, crede-ma! Trezeste-te, vrei prea multe de la oamenii mici! O viata ca o melodie buna? Hmm, da, vrem si noi, dar stim ca-s vise!


Semnat D.

P.S: Probabil am sa mai postez si vorbele altora pe aici.

miercuri, 26 martie 2014

La tine ...

ma intorc mereu, de ceva vreme plec de langa tine si ma intorc plangand de fiecare data. Ma intorc si te rog sa ma primesti, ma intorc si sper ca nu m-ai uitat, plang si iti cersesc iubirea chiar daca niciodata nu stiu daca am sa raman. M-am intors si acum insa tu te-ai schimbat, asa cum era si normal, doar nu era sa accepti tot timpul sa dispar? Capriciile mele au devenit de nesuportat si stiu asta, as vrea sa iti pot spune ca raman dar ... Raman?

luni, 10 martie 2014

Ce sa mai fac?

Ce sa mai fac sa ma observi? De fapt, sa observi! Sunt aproape de tine mereu dar tu nu ma vezi niciodata.

sâmbătă, 8 martie 2014

Imi lipsesti. Ti-ar fi greu sa ma crezi ca imi lipsesti si ti-ar fi si mai greu sa intelegi de ce te caut acum daca as face-o. As vrea doar sa te mai aud si sa imi spui ca esti bine, atat. Nu vreau sa te mai fac sa suferi dar te-as suna, mai mult ca oricand te-as suna. Desi pare imposibil sa stii ca si mie imi lipsesti si mi-e dor de tine, mi-e dor tare de tine. Eu te-am rugat sa nu te intorci, nu s-a schimbat nimic dar uneori vreau sa te aud. Nu am sa te caut caci stiu cat rau iti va face dar sper ca ti-ai dat seama in tot timpul asta in care n-am vorbit ca eu nu eram ce aveai tu nevoie. 

Nu mai pot sa scriu caci nu ma pot opri din plans ... Sper sa ai parte de tot ce-i mai frumos, meriti mai mult ca oricine! 

joi, 6 martie 2014

Lacrimi îmbibate în alcool.

 Între noi doi nu a fost niciodată doar sex, nici măcar în prima noapte, între noi doi a fost altceva. Nu știu cum aș putea să explic ce a fost, lacrimi îmbibate în alcool dezmierdate apoi cu sex, un altfel de sex pe care nu-l pot defini. E ciudat că nu mai ești aici și îmi lipsești cum nu credeam că îmi poate lipsi cineva vreodată! Am plecat plângând ultima oară când te-am văzut, plângeam de teamă că nu o să nu te mai văd niciodată, plâng și acum din aceeași teamă. E groaznic să simt că îmi curge în vene un sânge ce are nevoie de tine, erai un fel de drog cât timp ai fost aici. Mi-aduc aminte cum mă lăudam că eu n-am dependenţe, ei nu... mă gândesc la tot ce am făcut și îmi dau seama că tu ești singura mea dependență și realizez în același timp că ești și cea mai periculoasă căci de tine nu pot face rost de nicăieri. Nopțile alea petrecute în brațele tale, în camera aia a ta în care plutea un miros fad de fum, îmi lipsesc acum mai mult ca oricând, aș da orice să fii aici și să mă chemi, nu trebuia mai mult, doar să mă chemi, ai știut de fiecare dată că sunt pentru tine în orice clipă. Nimeni și nimic nu mă putea opri din drumul către tine, știam că urma încă o noapte în care să te pot privi. Am știut de la început că nu vei rămâne aici, știam că o să pleci și o să mă lași, m-ai avertizat. Mi-aduc aminte și acum cât ai încercat să te asiguri că nu mă vei răni, nu ai vrut să îmi faci rău nici o clipă însă cu toate astea am ajuns să ne facem rău amândurora. Ultimele dăți în care am fost împreună ți-am repetat continuu că o să îți lipsesc și tu m-ai aprobat de fiecare dată, sunt curioasă acum: Îți lipsesc? Mi-ai spus de nenumărate ori că sunt cu capul în nori și că nu gândesc realist, ai avut dreptate, nu gândeam realist și nici măcar acum nu o fac, chiar dacă nu mai ești aici eu tot te vreau. Ți-am reproșat în fiecare noapte că ești un laș, m-ai lăsat să vorbesc nopți la rând, să țip și să te înjur fără să te împotrivești până când în penultima noapte împreună mi-ai spus tot ce era de spus, de atunci n-am mai avut curaj să îți reproșez nimic. Îți aduci aminte noaptea aia? Am început să plâng, erai cu fața către geam și am venit să te iau în brațe, m-ai întrebat dacă sunt în regulă și n-am putut răspunde, dacă ziceam ceva în clipa aia izbucneam în lacrimi, m-a durut îngrozitor de tare să îmi dau seama că ai dreptate în tot ce ai spus. Te-ai întors cu fața către mine și m-am lipit de pieptul tău, mă simțeam în siguranță la auzul bătăilor inimii tale dar nu mă mai puteam abține și am preferat să ies din cameră, am luat de jos primul tricou și am ieșit din cameră aia în care simțeam că încep să mă sufoc. M-am încuiat în baie și am stat acolo câteva minute încercând să mă adun. Aveam doar tricoul tău pe mine și cu fiecare lacrimă parcă simțeam mai puternic mirosul parfumului tău, m-am enervat și am venit în cameră, nu am mai scos nici un cuvânt, mi-am tras hainele pe mine și te-am rugat să mă conduci, în timp ce coboram scările ai sunat la taxi, aia a fost penultima noapte.