duminică, 8 august 2010

2007

In 2007 am terminat scoala generala, am intrat la liceu, m-am despartit de un "el", am cunoscut o persoana foarte speciala si tot in 2007 relatia mea cu Marian a inceput. Nu vreau sa vorbesc despre nimic altceva decat desprea acea persoana speciala. Persoana asta speciala este un baiat, l-a inceput ne intalneam doar seara, era o aventura, incetul cu incetul totul s-a schimbat din "iubit secret" (sau ceva de genu) mi-a devenit confident si apoi cel mai bun prieten. Nu ne mai sarutam cand ne intalneam doar vorbeam si vorbeam mult si despre multe. In fiecarea seara ii spuneam ca il iubesc, pentru ca asa si era, il iubeam, il iubeam tare mult. Simteam ca am un frate, un frate adevarat, nu doar unul imaginar sau unul pe care nu l-am vazut niciodata, aveam un frate. Era foarte frumos, ma bucuram enorm cand stiam ca e bine si eram extrem de trista cand si el era. Nu suportam sa il vad ca sufera, nu suportam sa il vad plangand si nu suportam sa aud pe alti ca il vorbesc de rau. El e mai mare ca mine, nu cu mult, deci il simteam protector. L-am cunoscut apoi pe Marian si relatia cu persoana mea speciala nu se schimbase cu nimic, Marian stia de el si ma intelegea sau ne intelegea. Persoana mea speciala s-a indragostit apoi exact de cine nu trebuia, am incercat sa ii explic ca nu o sa ii fie bine dar nu a inteles, toti au avut impresia ca eram geloasa, nu, nu eram, stiam doar ca am dreptate. De aici legatura mea cu el s-a rupt, ne-am certat, am plans saptamani intregi ( si nu exagerez ). Simteam ca fara el viata mea nu are rost si plus ca nici Marian nu ma ajuta prea tare. A fost o perioada urata, oribila, o perioada pe care nu o sa o uit niciodata, perioada in care mi-am pierdut fratele. Simteam ca mi se rupe inima cand il vedeam pe strada si nu puteam sa alerg sa il iau in brate cum o faceam deobicei. Aveam impresia ca nu am puterea sa trec peste asta, dar am avut, am trecut. Au fost luni bune in care nu imi vorbea deloc, apoi pentru ca drumurile ni se intersectau mereu am inceput din nou sa vorbim, dar vorbeam lucruri marunte, adica ne salutam si ne intrebam ce am mai facut si cam atat. Acum vorbim, dar nu mai e ce a fost si nici nu o sa mai fie. Imi e tare dor de 2007. Ce mi-a facut sa imi aduca aminte toate astea? Aseara s-a intamplat sa petrec iar cateva ore cu el si sa rad pana la lacrimi, sa il supar, sa ma necajeasca si sa radem iar unul de altul, dar tot nu l-am strans in brate. El e fratele meu, pentru mine el o sa ramana mereu fratele meu. Daca s-ar intoarce 2007 sigur as schimba cate ceva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu