Relativitate.

Căci timpul pentru noi nu a contat, s-a dilatat și ne-a iubit, ne iubește de fapt. Trece încet dar se întâmplă multe, mă schimbi și te schimb. Suntem altfel. Vrem mai mult de la noi, vreau mai mult de la tine și tu vrei totul de la mine, nu suntem doar trupuri și nici pe departe nu suntem doar vorbe, suntem mai mult decât ei pot vedea, mai mult decât știi chiar tu. Te cunosc, te accept și te iubesc fără să regret vreo secundă. Mi-ai arătat alte feluri de a iubi și  m-ai făcut să lupt mai mult pentru noi, mi-ai dat cel mai bun și mai frumos motiv de a trăi, m-ai făcut să simt responsabilități mai mari decât mi-aș fi putut imagina că sunt în stare, m-ai făcut să fiu mai puternică. Am râs și plâns împreună încă din prima zi și o mai facem uneori și acum. Ne iubim nebunește, ne certăm la fel de nebunește dar ne maturizăm zilnic. Eu te știu cel mai bine la fel cum și tu mă știi cel mai bine! Te iubesc mai mult decât îmi puteam imagina că am să o fac! Trebuie doar să avem grijă de noi căci ne transformăm și devenim mai mult decât adulți, devenim niște adulți împliniți. 

Nu mă mai căuta

căci nu mai sunt pe nicăieri, nu mă mai căutați voi căci am fost găsită, găsită și regăsită și chiar eu pe mine însămi m-am regăsit. Mă simt întreagă, completă și puternică. Simt fiecare fior la adevărata lui intensitate, îmi conștientizez corpul, trăirile, emoțiile și sentimentele, nu e roz dar trăiesc, trăiesc acum mai puternic ca niciodată. Adolescenta din mine face nazuri și vrea să fie doar ea însă mă lupt cu mine să apară și persoana matură care a crescut în mine, acum cele două iau decizii împreună ținând bineînțeles cont și de copilul din mine, suntem 3 și toate 3 ne știm rolurile doar adolescenta mai strâmbă uneori din nas, se prostește, dansează și face tumbe râzând dar e certată de tipa matură iar tipa matură e îmblânzită de copila cu ochii ăia mari căprui. Niciuna nu mai plânge.

M-ai tulburat...

mai rău ca niciodată, de fapt de ce să nu recunosc că până acum prezența ta nu mă tulbura cu nimic, vorbele tale nici atât însă acum sunt derutată, pierdută și te caut, m-ai regăsit tu însă nu m-ai căutat cum o făceai cândva. Acum când eu îmi doresc totul tău tu vrei doar părți din mine, știi ce e cel mai greu? Să te primesc pe bucățele, vreau să revii cu totul, vreau să îți dai seama că ochii mei sunt plini de dor, iubire și lacrimi. Știu că suntem diferiți dar nu îmi mai e frică, nu îmi pasă de vorbele nimănui, nu-mi pasă de nimic și de nimeni, în afară de noi, știi prea bine că există acest „noi”. Mă știi de mult și m-ai văzut în tot felul de toane și m-ai vrut de fiecare dată, mă vrei și acum dar nu cu totul, nu mereu, ți-e frică, știu.

Ai încredere în mine, ți-aș iubi totul cu totul meu!

Gin.

Te-as cauta in orice colt de lume doar ca sa ma tii 5 minute in brate, sa ma tii strans si sa imi spui ca m-ai asteptat, sa recunosti ca ti-am lipsit, sa admiti ca sunt frumoasa, sa ma iubesti si sa ma vrei.

Ratacita si confuza...

E dimineata aia in care m-am trezit devreme cu toate ca am adormit tarziu, o dimineata in care pieptul meu se simte apasat si lipsit de aer. Stau in pat si am castile in urechi, volumul este dat cel mai tare pentru ca sper sa ma ajute sa imi reglez pulsul si sa ma trezeasca. Am adormit cu durerea asta ingrozitoare in piept si noaptea nu a fost, de data asta, cea care sa stearga tot, m-am trezit exact la fel si sunt speriata. Asta se intampla mereu cand acorzi locuri necuvenite persoanelor din viata? Ah, stai! Eu mereu va ofer alte locuri decat cele pe care le meritati dar niciodata nu m-a durut fizic atat de tare. Vreau sa stiu ce mi se intampla, de ce sunt asa speriata? Nu am nimic deci nu pierd nimic si cu toate astea simt ca ceva ma sfasie si ma lasa in urma. Nu e prima oara cand scriu si sper ca ma linistesc insa acum... ma incred cu totul in asta, acum asta e singurul remediu caci voi nu mai aveti resurse pentru oboseala din sufletul meu. Toti lasati cate o urma, o scrijelitura oricat de mica care ramane acolo, nu zile ci luni, ani sau chiar o viata. Gandeste-te ca nu mai am loc de scrijelit, e prea plin si daca incerci o sa doara ingrozitor, o sa o faci pe o cicatrice veche care acum pare vindecata definitiv dar crede-ma, inca ma doare uneori chiar si urma aia simpla. Te-ai lovit vreodata in acelasi loc? Te-a durut mai rau a doua oara? Vezi? Exact la fel ma doare si pe mine, tare, mai tare ca pana acum. Pieptul mi-a fost apasat de multe ori dar acum nu imi da voie sa respir, e ca si cum ar incerca sa mi se opuna, parca se lupta cu mine si ma intreb disperata cu ce i-am gresit pana si lui, de ce ma doare? Raspundeti-mi voi, cei care nu aveti dureri, ce faceti sa nu doara nimic? Daca va intrebati ce fac eu de se razbun, va raspund simplu cu: traiesc! Poate nu stiu sa traiesc corect, poatea asta e marea mea problema, nu stiu sa traiesc corect! Dar totusi... nu ma ajuta asta cu nimic caci cine stie sa traisca asa cum trebuie? Dar exista un fel in care trbuie sa traim? Invata-ma! Nu-mi pasa cine esti, de unde, cum te cheama, nu-mi pasa de nimic dar daca ma inveti sa traiesc vei salva o viata, o vei salva de la risipa, poate te va face si pe tine fericit ca ai salvat o viata.
Asa-i ca unii oameni nu mai traiesc de mult? Chiar daca ii vedem zilnic, pe strazi aglomerate, zambind sau plangand, mergand sau alergand, cu plase in maini sau cu mainile in buzunar, unii dintre ei au murit de multa vreme doar ca inca nu o recunosc. Pe mine inca ma dor toate deci sunt convinsa ca n-am murit, mie imi tresare inima des, nu, nu am murit. Dar batranii aia ce si-au ingropat consoartele si copiii si acum nu mai au pe nimeni? Ei mai traiesc? Sunt multi oameni ce-si duc viata cu greu, caci este greu sa stii sa traiesti si daca ai aflat cum sa nu uiti niciodata.
Sunt dezordonata, sar de la o idee la alta dar nu mai sunt asa speriata, nu mi se mai opune, mi s-a reglat respiratia si stiu care e motivul pentru tot. Eu nu stiu ce, cand si cum trebuie sa va ofer si voi luati tot fara sa intrebati, luati totul desi stiti ca o sa raman iar fara nimic si fara voi si o sa fiu nevoita iar sa caut tot ce am avut. Nu va mai las locuri de zgariat, nu va mai dau tot, ma lupt cu voi, voi cei care ma vreti ca pe un obiect, voi cei care sunteti mai nebuni ca mine. Sper sa te recunosc cand o sa apari! Sper sa stiu daca si tu vrei totul sau daca vrei sa imi oferi tu tot ce ai, daca imi oferi, sa stii ca de la mine nu vei mai lua nimic caci eu am sa iti ofer totul meu, ti-l pun in palme si ma incred tie. O sa am incredere iar, dar sper sa te recunosc, sa nu te confund, sa nu te evit. Invata-ma si nu ma lasa prada avalansei asteia!
Nu ma mai doare nimic si respir normal. M-am trezit!
Te astept! Cauta-ma tu!
Buna dimineata!

Gata.

M-am invinovatit ca am ranit un om pe care il credeam sensibil desi nu arata asta foarte des, in fiecare zi si in fiecare noapte m-am gandit cat i-am gresit unui om care pretindea ca eu insemn ceva pentru el. M-am considerat jalnica si am bagat capul in pamant, mi-am cerut scuze, am implorat sa fiu iertata insa nu am fost, nu am fost pentru ca nu avea de ce sa ma ierte, de fapt nu ii gresisem atat de tare. Nu credeam ca inca mai pot fi sfasiata! Ai facut-o iar! Nu ti-a pasat nici macar o secunda ca nu sunt doar un trup, nu ti-a pasat de nimic si de nimeni. Ca mine sunt multe, nu sunt singura calcata in picioare, nu sunt singura care a plans si tu te-ai bucurat, nu sunt singura. Nu sunt fericita dar incerc sa ma bucur de tot ce mi se intampla frumos si presimt ca mi se intampla ceva cu adevarat frumos din cauza ta. Nu a fost niciodata o copilarie, nu e o copilarie si nimic din ce se intampla acum nu e copilarie si daca ar fi tot doare pentru ca si copiii au sentimente, adesea mult mai puternice ca ale noastre dar cu siguranta mai puternice ca ale tale.
Te-am iubit mult! Nu doar eu, noi te-am iubit mult si probabil unele inca o mai facem.
Sper sa fii fericit cand iti vei gasi calea si sa iubesti mult, imi doresc sa iubesti pe cineva la fel de tare cum noi te-am iubit pe tine, sa simti toata iubirea noastra la un loc dar pentru un singur om, m-as bucura sa fie reciproc dar ai grija.

S-a terminat, definitiv de data asta!

Minciuni de-o viata. (3)

M-ai invaluit in mii de minciuni dulci, le-am iubit enorm pe fiecare insa eu le credeam adevaruri, atunci. M-am trezit brusc ca de fapt nu sunt eu cea vinovata, asa cum tu m-ai facut sa ma simt, vinovatul esti TU! Eu nu te-am mintit, niciodata! Eu am plecat cand am simtit ca nu mai pot, eu am tacut, am indurat si am preferat sa ma indepartez de fiecare data cand simteam ca nu-mi esti de ajuns. Nu am procedat corect, stiu. Eu nu te-am mintit, straine! Tu m-ai cunoscut, mi-ai cunoscut sufletul si trupul, imi stiai surasul si plansul, tu stiai tot dar ai ales sa te joci desi te rugasem candva sa nu faci asta. M-am intors la tine mereu pentru ca imi dadeam seama ca fara tine nu pot si de fiecare data m-ai facut sa ma simt vinovata ca am fost lasa si am fugit, aveai dreptate, eram lasa si fugeam dar in tot timpul asta tu ma minteai. M-ai facut sa cred ca si tie iti e greu. sa cred ca iti lipsesc si ca pentru tine sunt doar eu, m-ai mintit. Tu nu ma minti de ieri, ma minti de-o viata!

Nu sunt nebunii de-o zi sunt minciuni de-o viata.